Exploatare Sistem Zonal Prahova povestește care ar putea fi rețeta unui Crăciun prietenos cu mediul, alături de cei dragi.

Crăciunul este după colț și pregătirile sunt în plină desfășurare pentru zilele următoare. Deși este cea mai frumoasă perioadă a anului, nu este și cea mai ecologică, iar aceasta se transformă într-o provocare când vine vorba de obiceiurile noastre de consum.

Există statistici îngrijorătoare care ne arată cât de mult au risipit românii în termeni de alimente. Un studiu publicat de Organizația Națiunilor Unite (ONU) în primul trimestru al anului 2021, arată că 17% din totalul hranei produse la nivel mondial ajunge la gunoi, în timp ce în România aproximativ 70 kilograme de alimente pe cap de locuitor ajung anual la pubela de gunoi. Așadar, în zilele de sărbătoare, este recomandat să se conceapă un meniu care să se urmeze, fără sa se facă cumpărături în exces.

De asemenea, euforia sărbătorilor poate duce la o creștere a consumului de energie. Fie că alegem să împodobim întreaga casă cu luminițe colorate, fie că vrem să ne încălzim locuințele, sau că suntem mai puțin atenți la luminile uitate aprinse în camerele în care nu stă nimeni, adevărul este că acordăm mai puțină atenție acestor aspecte. Pentru a contracara efectele acestei situații, este indicat a se schimba toate becurile obișnuite de mare consum, cu cele ecologice,în cazul în care nu s-a făcut deja.

Dacă vorbim despre cadouri, o ocazie ca aceasta ne reamintește de puterea noastră de a alege produse și experiențe care sunt durabile, prietenoase cu mediul și contribuie la dezvoltarea economiei locale.

Pentru a ne bucura în voie, fără impact negativ asupra mediului înconjurător, Exploatare Sistem Zonal Prahova vine cu câteva propuneri eco pentru sărbători, astfel încât mediul să nu aibă de suferit din cauza entuziasmului nostru:

  • Dăruiește produse zero-waste – adică produse fabricate în mod etic, sustenabil și mult mai durabile. În episodul 2 al campaniei „Fără plastic, e fantastic!”, ESZPH vine cu informații despre concept, idei și exemple de produse cu durată mare de viață, care pot fi reparate sau îmbunătățite.
  • Dăruiește produse al căror proces de fabricație are un impact minim asupra mediului, de la artizani și micii producători. Spre exemplu, un cadou hand-made, o carte tipărită pe hârtie reciclată, o pictură, ori o scrisoare ar putea fi o amintire frumoasă.
  • Dăruiește produse eficiente din punct de vedere energetic.
  • Oferă produse ambalate în materiale reciclate sau reciclabile.
  • Dăruiește o experiență, cum ar fi un film, un curs, o călătorie sau pur și simplu oferă o plimbare într-un loc inedit, nevizitat până la acest moment.
  • Donează celor nevoiași produse de care nu mai ai nevoie, care pot fi folosite de alții.

Pentru pregătirea sărbătorilor vă recomandăm:

  • Închiriază un brad sau decorează-l pe cel din grădina ta.
  • Refolosește bradul din plastic din anii trecuți, ca și decorațiunile cele vechi.
  • Creează și încurajează-i pe cei de lângă tine să realizați împreună, din materiale naturale sau reciclate decorațiunile de Crăciun, pe care să le refolosiți un timp cât mai îndelungat.
  • Preparați mâncarea în casă, folosind ingrediente de la micii producători.
  • Nu cumpărați mai mult decât aveți nevoie și mai ales produse perisabile.
  • Nu gătiți mai multă mâncare ca de obicei.
  • Folosiți veselă și ustensile care pot fi refolosite.
  • Acolo unde nu este posibil să refolosiți și să reciclați, aruncați deșeurile doar în spații special amenajate și colectați selectiv.

Este posibil sa ne bucurăm de sărbătorile de iarna pe deplin, ținând cont de aspectele legate de respectarea mediului înconjurător, fără să uităm că fiecare zi este o oportunitate pentru noi toți să conștientizăm mai bine că o societate durabilă trebuie să fie responsabilă social.

Cu puțină atenție și multă creativitate, putem avea un Crăciun magic și în același timp eco-friendly.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: comunicari.publice@eszph.ro

Biroul de Relații Publice al EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA S.A