Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZPH) readuce la cunoștință tuturor beneficiarilor apariția avariei anunțată în 05.07.2022, în zona sensului giratoriu dintre localitățile Plopeni și Găgeni, ce a generat întreruperea alimentării cu apă potabilă pe tronsonul Dumbrăvești – N.H. Movila Vulpii (sursă S.T.A Vălenii de Munte).
În prezent, 06.07.2022, echipele de intervenție încă lucrează pentru remedierea avariei survenite pe conducta de apă, fapt ce poate îngreuna traficul pe Drumul Județean 102, între localitățile Găgeni și Plopeni.
Ne cerem scuze participanților la trafic și totodată beneficiarilor pentru neplăcerile apărute în zona respectivă, însă asigurăm că echipele E.S.Z Prahova fac tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi readusă la starea firească, cât mai rapid și în cele mai bune condiții.